Art. 65. - Art. 65: Cerinţe de import - Acordul 2141/25-iun-2024 de parteneriat şi cooperare consolidat între Uniunea Europeană şi statele membre ale acesteia, pe de o parte, şi Republica Kârgâză, pe de altă parte

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

În vigoare
Versiune de la: 13 Septembrie 2024
Art. 65: Cerinţe de import
(1)Cerinţele de import ale părţii importatoare se aplică întregului teritoriu al părţii exportatoare, sub rezerva articolului 64.
(2)Cerinţele de import prevăzute în certificatele care pot fi necesare pentru comerţul cu produse alimentare şi produse agricole între părţi se bazează pe principiile CIPP, OIE şi Codex Alimentarius şi pe standardele relevante ale acestora, cu excepţia cazului în care cerinţele de import sunt susţinute de o evaluare a riscurilor bazată pe date ştiinţifice, efectuată în conformitate cu normele internaţionale aplicabile prevăzute în Acordul SPS.
(3)Cerinţele prevăzute în licenţele de import astfel cum sunt emise de Republica Kârgâză nu conţin condiţii sanitare şi veterinare mai stricte decât cele prevăzute în certificatele menţionate la alineatul (2). Fiecare parte ar trebui să aplice certificate de import armonizate care sunt gestionate la nivel central şi care sunt aplicabile întregului teritoriu al părţii exportatoare.