Art. 4. - Art. 4: Democraţia şi statul de drept - Acordul 2141/25-iun-2024 de parteneriat şi cooperare consolidat între Uniunea Europeană şi statele membre ale acesteia, pe de o parte, şi Republica Kârgâză, pe de altă parte

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

În vigoare
Versiune de la: 13 Septembrie 2024
Art. 4: Democraţia şi statul de drept
Părţile consolidează dialogul şi cooperarea în scopul:
a)asigurării aplicării principiilor democratice şi a statului de drept;
b)dezvoltării, consolidării şi sporirii stabilităţii, eficacităţii şi responsabilităţii instituţiilor democratice;
c)continuării reformei judiciare şi juridice şi a funcţionării eficace a instituţiilor în domeniile asigurării aplicării legii şi administrării justiţiei, astfel încât să se asigure accesul egal la justiţie şi dreptul la un proces echitabil (inclusiv drepturile procedurale ale suspecţilor, acuzaţilor şi victimelor), să se garanteze independenţa, responsabilitatea, calitatea şi eficienţa sistemului judiciar, a urmăririi penale şi a asigurării respectării legii;
d)promovării e-guvernării şi continuării reformei administraţiei publice pentru a construi o guvernanţă responsabilă, eficientă şi transparentă la nivel naţional, regional şi local;
e)consolidării proceselor electorale şi a capacităţilor organismelor de gestionare a alegerilor;
f)asigurării combaterii eficace a corupţiei la toate nivelurile.