Art. 14. - Art. 14: Cooperarea în domeniul migraţiei, al azilului şi al managementului frontierelor - Acordul 2141/25-iun-2024 de parteneriat şi cooperare consolidat între Uniunea Europeană şi statele membre ale acesteia, pe de o parte, şi Republica Kârgâză, pe de altă parte

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

În vigoare
Versiune de la: 13 Septembrie 2024
Art. 14: Cooperarea în domeniul migraţiei, al azilului şi al managementului frontierelor
(1)Părţile reafirmă importanţa stabilirii unui dialog amplu cu privire la toate aspectele legate de migraţie, inclusiv migraţia legală, după caz, protecţia internaţională şi combaterea migraţiei ilegale, precum şi combaterea introducerii ilegale de migranţi şi a traficului de persoane.
(2)Cooperarea se bazează pe o evaluare a nevoilor specifice, efectuată prin consultare reciprocă între părţi, şi este pusă în aplicare în conformitate cu legislaţia relevantă în vigoare a părţilor. Aceasta se axează, în special, pe:
a)abordarea cauzelor profunde ale migraţiei;
b)elaborarea şi punerea în aplicare a legislaţiei şi practicilor naţionale în materie de protecţie internaţională, în vederea respectării dispoziţiilor Convenţiei privind statutul refugiaţilor, adoptată la 28 iulie 1951, şi ale Protocolului privind statutul refugiaţilor, încheiat la 31 ianuarie 1967;
c)reamintirea Declaraţiei de la New York pentru refugiaţi şi migranţi, adoptată prin Rezoluţia A/RES/71/1 a Adunării Generale a ONU la 19 septembrie 2016;
d)normele în materie de admisie, drepturile şi statutul persoanelor admise, tratamentul echitabil şi integrarea persoanelor care nu au cetăţenia statului-gazdă aflate în situaţie de şedere legală, educaţia, formarea şi măsurile de combatere a rasismului şi a xenofobiei;
e)stabilirea unei politici preventive eficace împotriva migraţiei ilegale, a introducerii ilegale de migranţi şi a traficului de persoane, care să includă mijloacele de combatere a reţelelor de persoane care introduc ilegal migranţi şi de traficanţi şi de asigurare a protecţiei victimelor acestui tip de trafic în cadrul instrumentelor internaţionale relevante;
f)aspecte cum ar fi organizarea, formarea, bunele practici şi alte măsuri operaţionale în domeniile gestionării migraţiei, în special a migraţiei ilegale, securităţii documentelor, politicii în domeniul vizelor, precum şi sistemelor de management al frontierelor şi sistemelor de informaţii privind migraţia.