Art. 288. - Art. 288: Cooperarea privind gestionarea responsabilă a lanţurilor de aprovizionare - Acordul 2141/25-iun-2024 de parteneriat şi cooperare consolidat între Uniunea Europeană şi statele membre ale acesteia, pe de o parte, şi Republica Kârgâză, pe de altă parte

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

În vigoare
Versiune de la: 13 Septembrie 2024
Art. 288: Cooperarea privind gestionarea responsabilă a lanţurilor de aprovizionare
(1)Părţile recunosc importanţa gestionării responsabile a lanţurilor de aprovizionare prin intermediul unui comportament responsabil în afaceri şi al unor practici responsabile în materie de responsabilitate socială a întreprinderilor şi prin asigurarea unui mediu favorabil. Părţile sprijină diseminarea şi utilizarea instrumentelor internaţionale relevante, cum ar fi Orientările OCDE pentru întreprinderile multinaţionale adoptate la 21 iunie 1976 ca parte a Declaraţiei privind investiţiile internaţionale şi întreprinderile multinaţionale, Declaraţia tripartită de principii a OIM privind întreprinderile multinaţionale şi politica socială adoptată la Geneva la 16 noiembrie 1977, Pactul mondial al ONU lansat la New York la 26 iulie 2000 şi Principiile directoare privind afacerile şi drepturile omului aprobate de Consiliul pentru Drepturile Omului al ONU prin Rezoluţia 17/4 din 16 iunie 2011.
(2)Părţile fac schimb de informaţii, precum şi de bune practici şi, după caz, cooperează între ele, la nivel regional şi în cadrul forurilor internaţionale, cu privire la aspectele reglementate de prezentul articol.