Art. 265. - Art. 265: Cooperarea în domeniul schimbărilor climatice - Acordul 2141/25-iun-2024 de parteneriat şi cooperare consolidat între Uniunea Europeană şi statele membre ale acesteia, pe de o parte, şi Republica Kârgâză, pe de altă parte

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

În vigoare
Versiune de la: 13 Septembrie 2024
Art. 265: Cooperarea în domeniul schimbărilor climatice
(1)Părţile se angajează, printre altele:
a)să facă schimb de informaţii şi de cunoştinţe de specialitate;
b)să pună în aplicare activităţi comune de cercetare şi schimburi de informaţii referitoare la tehnologii mai curate şi mai ecologice;
c)să pună în aplicare activităţi comune la nivel regional şi internaţional, inclusiv cu privire la acordurile de mediu multilaterale ratificate de părţi, cum ar fi Convenţia-cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice din 9 mai 1992 şi Acordul de la Paris privind schimbările climatice.
(2)Cooperarea în domeniul schimbărilor climatice vizează, printre altele:
a)măsuri menite să consolideze capacitatea de a întreprinde acţiuni eficace în domeniul climei;
b)punerea în aplicare a unei strategii climatice şi a unui plan de acţiune pentru atenuarea pe termen lung a efectelor schimbărilor climatice şi pentru adaptarea la acestea, inclusiv reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră;
c)elaborarea de evaluări ale vulnerabilităţii şi ale adaptării;
d)măsuri destinate promovării transferului de tehnologie;
e)măsuri legate de substanţele care diminuează stratul de ozon şi de gazele fluorurate.
(3)Părţile promovează cooperarea regională în domeniul schimbărilor climatice.