Art. 254. - Art. 254: Cooperarea în sectorul energetic - Acordul 2141/25-iun-2024 de parteneriat şi cooperare consolidat între Uniunea Europeană şi statele membre ale acesteia, pe de o parte, şi Republica Kârgâză, pe de altă parte

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

În vigoare
Versiune de la: 13 Septembrie 2024
Art. 254: Cooperarea în sectorul energetic
Cooperarea în sectorul energetic vizează, printre altele, următoarele domenii:
a)consolidarea surselor regenerabile de energie, a eficienţei energetice şi a securităţii energetice, în special a fiabilităţii, siguranţei şi durabilităţii aprovizionării cu energie, prin promovarea cooperării regionale în domeniul energiei, inclusiv prin crearea unor pieţe regionale ale energiei şi prin facilitarea comerţului şi schimburilor intraregionale şi interregionale în domeniul energiei;
b)punerea în aplicare a strategiilor şi a politicilor în domeniul energiei, discutarea perspectivelor şi a scenariilor, inclusiv cu privire la condiţiile de piaţă globale pentru produsele energetice, precum şi îmbunătăţirea sistemului statistic în sectorul energetic;
c)crearea unui climat de investiţii atractiv şi stabil şi încurajarea investiţiilor reciproce în domeniul energiei pe o bază nediscriminatorie şi transparentă;
d)schimburile cu Banca Europeană de Investiţii, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi alte instituţii şi instrumente financiare internaţionale relevante în domeniul energiei;
e)schimburi ştiinţifice şi tehnice pentru dezvoltarea tehnologiilor energetice, acordând o atenţie deosebită tehnologiilor eficiente din punct de vedere energetic şi ecologice;
f)colaborarea în cadrul forurilor, iniţiativelor şi instituţiilor multilaterale din domeniul energiei;
g)schimbul de cunoştinţe şi experienţă, precum şi transferul de tehnologie în domeniul inovării, inclusiv în domeniile gestionării şi tehnologiilor energetice.