Art. 245. - Art. 245: Fiscalitate - Acordul 2141/25-iun-2024 de parteneriat şi cooperare consolidat între Uniunea Europeană şi statele membre ale acesteia, pe de o parte, şi Republica Kârgâză, pe de altă parte

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

În vigoare
Versiune de la: 13 Septembrie 2024
Art. 245: Fiscalitate
(1)Nicio dispoziţie a prezentului titlu nu aduce atingere drepturilor şi obligaţiilor Republicii Kârgâze, ale Uniunii Europene sau ale statelor sale membre în temeiul oricărei convenţii fiscale. În cazul unei incompatibilităţi între prezentul acord şi orice astfel de convenţie fiscală, convenţia fiscală prevalează în ceea ce priveşte dispoziţiile incompatibile.
(2)Articolele 33 şi 72 din prezentul acord nu se aplică unui avantaj acordat de o parte în temeiul unei convenţii fiscale.
(3)Sub rezerva cerinţei conform căreia măsurile de acest tip nu sunt puse în aplicare într-un mod care ar constitui un mijloc de discriminare arbitrară sau nejustificată între părţi atunci când există condiţii similare sau o restricţie disimulată privind comerţul şi investiţiile, nicio dispoziţie a prezentului titlu nu se interpretează ca împiedicând adoptarea, menţinerea sau asigurarea aplicării de către o parte a oricărei măsuri menite să asigure impunerea sau colectarea echitabilă sau eficace a impozitelor directe care:
a)face o distincţie între contribuabilii care nu se găsesc în aceeaşi situaţie, în special în ceea ce priveşte reşedinţa lor sau locul unde capitalurile lor sunt investite; ori
b)urmăreşte să prevină frauda sau evaziunea fiscală în conformitate cu dispoziţiile oricărei convenţii fiscale sau ale oricărei legislaţii fiscale interne.
(4)În sensul prezentului articol:
a)"reşedinţă" înseamnă reşedinţa fiscală;
b)"convenţie fiscală" înseamnă o convenţie ce vizează evitarea dublei impuneri sau orice alt acord sau regim internaţional care se referă în întregime sau în principal la fiscalitate, la care Republica Kârgâză sau Uniunea Europeană sau statele sale membre sunt părţi.