Art. 240. - Art. 240: Soluţie convenită de comun acord - Acordul 2141/25-iun-2024 de parteneriat şi cooperare consolidat între Uniunea Europeană şi statele membre ale acesteia, pe de o parte, şi Republica Kârgâză, pe de altă parte

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

În vigoare
Versiune de la: 13 Septembrie 2024
Art. 240: Soluţie convenită de comun acord
(1)Părţile pot ajunge, în orice moment, la o soluţie convenită de comun acord în privinţa oricărui litigiu care intră sub incidenţa articolului 209.
(2)În cazul în care se ajunge la o soluţie convenită de comun acord în cursul procedurii comisiei de arbitraj sau al unei proceduri de mediere, părţile notifică în comun soluţia respectivă preşedintelui comisiei de arbitraj sau mediatorului, după caz. După efectuarea acestei notificări, procedura comisiei de arbitraj sau procedura de mediere încetează.
(3)Fiecare parte ia măsurile necesare pentru a pune în aplicare, în termenul convenit, soluţia convenită de comun acord.
(4)Înainte de expirarea termenului convenit, fiecare parte informează în scris cealaltă parte cu privire la orice măsură pe care a adoptat-o pentru a pune în aplicare soluţia convenită de comun acord.