Art. 228. - Art. 228: Suspendare şi încetare - Acordul 2141/25-iun-2024 de parteneriat şi cooperare consolidat între Uniunea Europeană şi statele membre ale acesteia, pe de o parte, şi Republica Kârgâză, pe de altă parte

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

În vigoare
Versiune de la: 13 Septembrie 2024
Art. 228: Suspendare şi încetare
La cererea ambelor părţi, comisia de arbitraj îşi suspendă în orice moment activitatea, pentru o perioadă convenită de părţi şi care nu depăşeşte 12 luni consecutive. Comisia de arbitraj îşi reia activitatea înainte de încheierea perioadei de suspendare, la cererea scrisă a ambelor părţi, sau la sfârşitul perioadei de suspendare, la cererea scrisă a oricăreia dintre părţi. În acest din urmă caz, partea solicitantă notifică în scris cererea celeilalte părţi. În cazul în care niciuna dintre părţi nu solicită reluarea activităţii comisiei de arbitraj la sfârşitul perioadei de suspendare, autoritatea comisiei de arbitraj expiră, iar procedura de soluţionare a litigiilor se încheie. În cazul suspendării activităţii comisiei de arbitraj, perioadele relevante prevăzute în prezenta secţiune sunt prelungite cu o perioadă echivalentă cu cea în care a fost suspendată activitatea comisiei de arbitraj.