Art. 192. - Art. 192: Subvenţii supuse condiţiilor - Acordul 2141/25-iun-2024 de parteneriat şi cooperare consolidat între Uniunea Europeană şi statele membre ale acesteia, pe de o parte, şi Republica Kârgâză, pe de altă parte
Acte UE
Jurnalul Oficial seria L
În vigoare Versiune de la: 13 Septembrie 2024
Art. 192: Subvenţii supuse condiţiilor
(1)În sensul prezentei secţiuni, sunt permise următoarele subvenţii, sub rezerva îndeplinirii condiţiilor de mai jos:
a)subvenţiile prin intermediul cărora un guvern garantează datoriile sau pasivele anumitor întreprinderi, cu condiţia ca valoarea acestor datorii şi pasive sau durata unei astfel de garanţii să fie limitate; şi
b)subvenţiile acordate întreprinderilor insolvabile sau aflate în dificultate, sub diferite forme, cu condiţia ca:
(i)să existe un plan de restructurare credibil, bazat pe ipoteze realiste pentru a asigura restabilirea viabilităţii pe termen lung a întreprinderii insolvente sau aflate în dificultate într-un interval de timp rezonabil; şi
(ii)întreprinderea să contribuie la costurile de restructurare; întreprinderile mici şi mijlocii nu sunt obligate să contribuie la costurile de restructurare.
(2)Alineatul (1) litera (b) nu se aplică subvenţiilor acordate întreprinderilor ca sprijin temporar de lichiditate sub formă de garanţii pentru împrumuturi sau împrumuturi în perioada necesară pentru pregătirea unui plan de restructurare. Un astfel de sprijin temporar de lichiditate se limitează la suma necesară pentru a menţine întreprinderea în activitate.
(3)Sunt permise subvenţiile pentru a asigura ieşirea ordonată de pe piaţă a unei întreprinderi.
(4)Prezentul articol nu se aplică subvenţiilor ale căror valori sau bugete cumulate sunt mai mici de 200 000 EUR per întreprindere pe o perioadă de trei ani consecutivi.
(5)Alineatul (1) nu se aplică subvenţiilor care sunt acordate pentru a remedia o perturbare gravă a economiei unei părţi. O perturbare a economiei unei părţi este considerată gravă dacă este excepţională, temporară şi semnificativă.
(6)În măsura în care nu intră sub incidenţa articolului 188 alineatul (3), subvenţiile prevăzute pentru punerea în aplicare a programelor, în special în domeniul locuinţelor sociale şi al transportului feroviar de mărfuri, sunt exceptate de la respectarea condiţiilor menţionate la alineatul (1) din prezentul articol, cu condiţia să aibă caracter social.