Art. 165. - Art. 165: Negocierea - Acordul 2141/25-iun-2024 de parteneriat şi cooperare consolidat între Uniunea Europeană şi statele membre ale acesteia, pe de o parte, şi Republica Kârgâză, pe de altă parte

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

În vigoare
Versiune de la: 13 Septembrie 2024
Art. 165: Negocierea
(1)Orice parte poate prevedea ca entităţile sale contractante să desfăşoare negocieri cu furnizorii în cazul în care:
a)entitatea contractantă şi-a manifestat intenţia de a purta negocieri în anunţul de intenţie prevăzut la articolul 160 alineatul (3) litera (f); sau
b)din evaluare rezultă că nicio ofertă nu este în mod clar cea mai avantajoasă în ceea ce priveşte criteriile specifice de evaluare stabilite în anunţul de intenţie sau în documentaţia de atribuire.
(2)Orice entitate contractantă:
a)se asigură că orice eliminare a furnizorilor care participă la negocieri se efectuează în conformitate cu criteriile de evaluare prevăzute în anunţul de intenţie sau în documentaţia de atribuire; şi
b)atunci când negocierile sunt încheiate, stabileşte, pentru restul furnizorilor participanţi, un termen comun de depunere a oricăror oferte noi sau revizuite.