Art. 142. - Art. 142: Măsuri reparatorii - Acordul 2141/25-iun-2024 de parteneriat şi cooperare consolidat între Uniunea Europeană şi statele membre ale acesteia, pe de o parte, şi Republica Kârgâză, pe de altă parte

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

În vigoare
Versiune de la: 13 Septembrie 2024
Art. 142: Măsuri reparatorii
(1)Fiecare parte se asigură că, la cererea reclamantului şi fără a aduce atingere daunelor-interese datorate titularului de drepturi ca urmare a încălcării săvârşite, autorităţile judiciare sunt în măsură să dispună, fără nicio despăgubire, distrugerea sau cel puţin scoaterea definitivă din circuitele comerciale a mărfurilor despre care s-a constatat că încalcă un drept de proprietate intelectuală. De asemenea, fiecare parte se asigură că, după caz, autorităţile judiciare sunt în măsură să dispună distrugerea materialelor şi a instrumentelor utilizate predominant la crearea sau fabricarea mărfurilor respective.
(2)Autorităţile judiciare ale fiecărei părţi au competenţa de a dispune ca măsurile reparatorii menţionate la alineatul (1) să fie puse în aplicare pe cheltuiala autorului încălcării, cu excepţia cazului în care se invocă motive speciale care să împiedice acest lucru.
(3)Atunci când se examinează o cerere de măsuri reparatorii, se iau în considerare nevoia de proporţionalitate între gravitatea încălcării şi măsurile reparatorii dispuse, precum şi interesele terţilor.