Art. 110. - Art. 110: Cauze de decădere - Acordul 2141/25-iun-2024 de parteneriat şi cooperare consolidat între Uniunea Europeană şi statele membre ale acesteia, pe de o parte, şi Republica Kârgâză, pe de altă parte

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

În vigoare
Versiune de la: 13 Septembrie 2024
Art. 110: Cauze de decădere
(1)Fiecare parte prevede că titularul unei mărci poate fi decăzut din drepturile sale dacă, pe o durată neîntreruptă de cel puţin trei ani, marca respectivă nu a făcut obiectul unei utilizări efective pe teritoriul relevant în cauză pentru produsele sau serviciile pentru care este înregistrată şi dacă nu există motive întemeiate pentru a nu fi fost utilizată.
(2)Nimeni nu poate pretinde ca titularul mărcii să fie decăzut din drepturi în cazul în care, între expirarea duratei minime de trei ani şi depunerea cererii de decădere, marca a început sau a reînceput să fie utilizată efectiv.
(3)Începerea sau reluarea utilizării făcută într-un interval de timp de trei luni înainte de prezentarea unei cereri de revocare, interval de timp care începe să curgă cel mai devreme la expirarea duratei neîntrerupte de cinci ani de neutilizare, nu este luată în considerare atunci când pregătirile pentru începerea sau reluarea utilizării intervin doar după ce titularul a luat la cunoştinţă de eventuala depunere a cererii de revocare.
(4)Titularul unei mărci poate fi decăzut din drepturile sale atunci când, după data înregistrării sale, marca:
a)a devenit, prin activitatea sau inactivitatea titularului său, denumirea comercială obişnuită a unui produs sau serviciu pentru care este înregistrată;
b)în urma utilizării de către titularul acesteia sau cu acordul titularului pentru produsele sau serviciile pentru care este înregistrată, poate induce în eroare publicul, în special în ceea ce priveşte natura, calitatea sau originea geografică a acestor produse sau servicii.