Nou Art. 21. - Art. 21: Plăţile electronice ( 16 ) - Acordul 126/07-mai-2025 privind comerţul digital între Uniunea Europeană şi Republica Singapore
Acte UE
Jurnalul Oficial seria L
În vigoare Versiune de la: 8 Decembrie 2025
Art. 21: Plăţile electronice (16)
(16)Pentru mai multă certitudine, nicio dispoziţie a prezentului articol nu impune unei părţi să acorde furnizorilor de servicii de plăţi electronice ai celeilalte părţi care nu sunt stabiliţi pe teritoriul său acces la serviciile de plată ale băncilor centrale care implică decontarea între furnizorii de servicii financiare.
(1)Luând act de creşterea rapidă a plăţilor electronice, în special a celor furnizate de noii furnizori de servicii de plăţi electronice, părţile recunosc:
a)beneficiul sprijinirii dezvoltării unor plăţi electronice transfrontaliere sigure, eficiente, fiabile, securizate, convenabile şi accesibile, prin încurajarea adoptării şi utilizării unor standarde acceptate la nivel internaţional, prin promovarea interoperabilităţii sistemelor de plăţi electronice şi prin încurajarea inovării şi a concurenţei utile în domeniul serviciilor de plăţi electronice;
b)importanţa menţinerii unor sisteme de plăţi electronice sigure, eficiente, fiabile, securizate şi accesibile prin acte cu putere de lege şi norme administrative care, după caz, să ţină seama de riscurile pe care le prezintă astfel de sisteme; şi
c)importanţa de a permite introducerea în timp util a unor produse şi servicii de plată electronice sigure, eficiente, fiabile, securizate, convenabile şi accesibile.
(2)În acest scop, fiecare parte depune eforturi pentru:
a)a lua în considerare, pentru sistemele de plăţi electronice relevante, standardele de plată acceptate la nivel internaţional cu scopul de a permite un grad sporit de interoperabilitate între sistemele de plăţi electronice;
b)a încuraja furnizorii de servicii financiare şi furnizorii de servicii de plăţi electronice să utilizeze platforme şi arhitecturi deschise şi să pună la dispoziţie, în conformitate cu normele aplicabile privind protecţia datelor, interfeţe de programare a aplicaţiilor pentru produsele, serviciile şi tranzacţiile lor financiare, pentru a facilita un grad sporit de interoperabilitate, concurenţă, securitate şi inovare în domeniul plăţilor electronice, care pot include parteneriate cu furnizori terţi, sub rezerva unei gestionări adecvate a riscurilor; şi
c)a facilita inovarea şi concurenţa în condiţii de concurenţă echitabile şi introducerea în timp util a unor noi produse şi servicii de plăţi electronice şi financiare, de exemplu prin adoptarea unor spaţii de testare în materie de reglementare şi industriale.
(3)Fiecare parte pune la dispoziţia publicului, în timp util, actele cu putere de lege şi normele administrative privind plăţile electronice, inclusiv cele referitoare la obligativitatea aprobării de către autorităţile de reglementare, la cerinţele de acordare a licenţelor, la proceduri şi la standardele tehnice.