Art. 842. - Art. 8 42 : Rolul părţilor - Acord din 30-oct-2016 ECONOMIC ŞI COMERCIAL CUPRINZĂTOR (CETA) între Canada, pe de o parte, şi Uniunea Europeană şi statele sale membre, pe de altă parte

Acte UE

Jurnalul Oficial 11L

În vigoare
Versiune de la: 28 Octombrie 2016
Art. 842: Rolul părţilor
(1)O parte nu intentează o procedură la nivel internaţional cu privire la o cerere în temeiul articolului 8.23, decât dacă cealaltă parte nu se conformează hotărârii pronunţate în litigiul respectiv.
(2)Alineatul (1) nu exclude posibilitatea soluţionării litigiilor în temeiul capitolului douăzeci şi nouă (Soluţionarea litigiilor) cu privire la o măsură cu aplicabilitate generală, chiar dacă se presupune că măsura respectivă a încălcat prezentul acord în ceea ce priveşte o anumită investiţie în legătură cu care a fost prezentată o cerere în temeiul articolului 8.23 şi nu aduce atingere articolului 8.38.
(3)Alineatul (1) nu exclude schimburile informale cu scopul unic de a facilita soluţionarea litigiului.