Art. 75. - Art. 7 5 : Subvenţiile la export în domeniul agriculturii - Acord din 30-oct-2016 ECONOMIC ŞI COMERCIAL CUPRINZĂTOR (CETA) între Canada, pe de o parte, şi Uniunea Europeană şi statele sale membre, pe de altă parte

Acte UE

Jurnalul Oficial 11L

În vigoare
Versiune de la: 28 Octombrie 2016
Art. 75: Subvenţiile la export în domeniul agriculturii
(1)În sensul prezentului articol:
a)subvenţie la export înseamnă o subvenţie la export în sensul articolului 1 litera (e) din Acordul privind agricultura; şi
b)eliminarea totală a unui tarif se referă, în cazul în care există contingente tarifare, la eliminarea fie a tarifului aplicabil în cadrul contingentului, fie a tarifului peste contingent.
(2)O parte nu adoptă sau nu menţine o subvenţie la export pentru un produs agricol care este exportat sau încorporat într-un produs care este exportat către teritoriul celeilalte părţi după ce cealaltă parte a eliminat complet tariful, imediat sau după perioada de tranziţie, pentru produsul în cauză, în conformitate cu anexa 2-A (Eliminarea tarifelor), inclusiv listele sale tarifare.