Art. 62. - Art. 6 2 : Transparenţă - Acord din 30-oct-2016 ECONOMIC ŞI COMERCIAL CUPRINZĂTOR (CETA) între Canada, pe de o parte, şi Uniunea Europeană şi statele sale membre, pe de altă parte

Acte UE

Jurnalul Oficial 11L

În vigoare
Versiune de la: 28 Octombrie 2016
Art. 62: Transparenţă
(1)Fiecare parte publică sau pune la dispoziţie, inclusiv prin mijloace electronice, legislaţia, reglementările, deciziile judiciare şi politicile administrative privind cerinţele pentru importul sau exportul de mărfuri.
(2)Fiecare parte depune eforturi să publice, inclusiv pe internet, reglementările şi politicile administrative propuse referitoare la chestiunile vamale şi să ofere persoanelor interesate posibilitatea de a prezenta observaţii înainte de adoptarea acestora.
(3)Fiecare parte desemnează sau menţine unul sau mai multe puncte de contact pentru a răspunde cererilor de informaţii adresate de persoanele interesate în ceea ce priveşte aspectele vamale şi publică pe internet informaţiile cu privire la procedurile pentru formularea de astfel de întrebări.