Art. 51. - Art. 5 1 : Definiţii - Acord din 30-oct-2016 ECONOMIC ŞI COMERCIAL CUPRINZĂTOR (CETA) între Canada, pe de o parte, şi Uniunea Europeană şi statele sale membre, pe de altă parte

Acte UE

Jurnalul Oficial 11L

În vigoare
Versiune de la: 28 Octombrie 2016
Art. 51: Definiţii
(1)În sensul prezentului capitol se aplică următoarele definiţii:
a)definiţiile din anexa A la Acordul SPS;
b)definiţiile adoptate sub auspiciile Comisiei Codex Alimentarius ("Codex");
c)definiţiile adoptate sub auspiciile Organizaţiei Mondiale pentru Sănătatea Animalelor ("OIE");
d)definiţiile adoptate sub auspiciile Convenţiei Internaţionale pentru Protecţia Plantelor ("IPPC");
e)"zonă protejată pentru un organism dăunător reglementat specificat" înseamnă o zonă geografică definită în mod oficial din Uniunea Europeană, în care respectivul organism nu este stabilit în pofida condiţiilor favorabile pentru stabilirea acestuia şi a prezenţei sale în alte părţi ale Uniunii Europene; şi
f)"o autoritate competentă a unei părţi" înseamnă o autoritate specificată în anexa 5-A.
(2)În completarea alineatului (1), definiţiile prevăzute de Acordul SPS prevalează în măsura în care există o contradicţie între definiţiile adoptate sub auspiciile Codex, OIE, IPPC şi definiţiile în temeiul Acordului SPS.