Art. 309. - Art. 30 9 : Încetarea acordului - Acord din 30-oct-2016 ECONOMIC ŞI COMERCIAL CUPRINZĂTOR (CETA) între Canada, pe de o parte, şi Uniunea Europeană şi statele sale membre, pe de altă parte

Acte UE

Jurnalul Oficial 11L

În vigoare
Versiune de la: 28 Octombrie 2016
Art. 309: Încetarea acordului
(1)O parte poate denunţa prezentul acord printr-o notificare scrisă de încetare transmisă Secretariatului General al Consiliului Uniunii Europene şi Ministerului de Afaceri Externe, Comerţ şi Dezvoltare din Canada sau succesorilor respectivi ai acestora. Prezentul acord încetează să mai producă efecte la 180 de zile de la data notificării respective. Partea care transmite notificarea de încetare prezintă, de asemenea, o copie a notificării Comitetului mixt CETA.
(2)În pofida alineatului (1), în cazul în care prezentul acord încetează, dispoziţiile capitolului opt (Investiţii) continuă să producă efecte pentru o perioadă de 20 de ani de la data încetării prezentului acord în ceea ce priveşte investiţiile efectuate înainte de această dată.