Art. 303. - Art. 30 3 : Utilizarea preferinţelor - Acord din 30-oct-2016 ECONOMIC ŞI COMERCIAL CUPRINZĂTOR (CETA) între Canada, pe de o parte, şi Uniunea Europeană şi statele sale membre, pe de altă parte

Acte UE

Jurnalul Oficial 11L

În vigoare
Versiune de la: 28 Octombrie 2016
Art. 303: Utilizarea preferinţelor
Pentru o perioadă de 10 ani de la intrarea în vigoare a prezentului acord, părţile fac schimb de cifre trimestriale la nivelul liniei tarifare pentru capitolele 1-97 din Sistemul armonizat cu privire la importul de mărfuri de pe teritoriul celeilalte părţi care fac obiectul unor niveluri tarifare bazate pe clauza naţiunii celei mai favorizate şi al preferinţelor tarifare în temeiul prezentului acord. Cu excepţia cazului în care părţile decid altfel, perioada va fi reînnoită pentru cinci ani şi poate fi prelungită ulterior de către părţi.