Art. 245. - Art. 24 5 : Menţinerea nivelurilor de protecţie - Acord din 30-oct-2016 ECONOMIC ŞI COMERCIAL CUPRINZĂTOR (CETA) între Canada, pe de o parte, şi Uniunea Europeană şi statele sale membre, pe de altă parte

Acte UE

Jurnalul Oficial 11L

În vigoare
Versiune de la: 28 Octombrie 2016
Art. 245: Menţinerea nivelurilor de protecţie
(1)Părţile recunosc că este inoportună încurajarea comerţului sau a investiţiilor prin diminuarea sau reducerea nivelurilor de protecţie prevăzute în legislaţia lor în domeniul mediului.
(2)O parte nu renunţă sau derogă în altfel de la, sau se oferă să renunţe sau să deroge de la, legislaţia sa în domeniul mediului, pentru a încuraja comerţul sau stabilirea, achiziţionarea, extinderea sau menţinerea unei investiţii pe teritoriul său.
(3)O parte nu evită, printr-o acţiune sau inacţiune susţinută sau recurentă, să pună efectiv în aplicare legislaţia în domeniul mediului, pentru a încuraja comerţul sau investiţiile.