Art. 224. - Art. 22 4 : Mecanisme instituţionale - Acord din 30-oct-2016 ECONOMIC ŞI COMERCIAL CUPRINZĂTOR (CETA) între Canada, pe de o parte, şi Uniunea Europeană şi statele sale membre, pe de altă parte
Acte UE
Jurnalul Oficial 11L
În vigoare Versiune de la: 28 Octombrie 2016
Art. 224: Mecanisme instituţionale
(1)Comitetul pentru comerţ şi dezvoltare durabilă, instituit în conformitate cu articolul 26.2 alineatul (1) litera (g) (Comitete specializate), este alcătuit din reprezentanţi la nivel înalt ai părţilor responsabile pentru aspectele reglementate de prezentul capitol şi de capitolul douăzeci şi trei (Comerţul şi munca) şi capitolul douăzeci şi patru (Comerţul şi mediul). Comitetul pentru comerţ şi dezvoltare durabilă supraveghează punerea în aplicare a capitolelor menţionate, inclusiv activităţi de cooperare şi revizuirea impactului prezentului acord asupra dezvoltării durabile, şi abordează în mod integrat orice chestiune de interes comun pentru părţi în ceea ce priveşte interfaţa dintre dezvoltarea economică, dezvoltarea socială şi protecţia mediului. În ceea ce priveşte capitolul douăzeci şi trei (Comerţul şi munca) şi capitolul douăzeci şi patru (Comerţul şi mediul), Comitetul pentru comerţ şi dezvoltare durabilă îşi poate îndeplini sarcinile, de asemenea, prin sesiuni dedicate care includ participanţii responsabili pentru orice aspect reglementat de capitolele respective.
(2)Comitetul pentru comerţ şi dezvoltare durabilă se întruneşte în primul an de la intrarea în vigoare a prezentului acord şi, ulterior, ori de câte ori părţile consideră necesar. Punctele de contact prevăzute la articolul 23.8 (Mecanisme instituţionale) şi articolul 24.13 (Mecanisme instituţionale) sunt responsabile pentru comunicarea între părţi în ceea ce priveşte programarea şi organizarea unor astfel de reuniuni sau sesiuni dedicate.
(3)Fiecare reuniune ordinară sau sesiune dedicată a Comitetului pentru comerţ şi dezvoltare durabilă include o sesiune cu publicul, pentru a discuta aspecte legate de punerea în aplicare a capitolelor relevante, cu excepţia cazului în care părţile decid altfel.
(4)Comitetul pentru comerţ şi dezvoltare durabilă promovează transparenţa şi participarea publicului. În acest scop:
a)orice decizie sau raport al Comitetului pentru comerţ şi dezvoltare durabilă trebuie să fie făcute publice, cu excepţia cazului în care aceasta decide altfel;
b)Comitetul pentru comerţ şi dezvoltare durabilă prezintă date actualizate cu privire la orice aspect legat de prezentul capitol, inclusiv punerea sa în aplicare, Forumului societăţii civile menţionat la articolul 22.5. Orice punct de vedere sau aviz al Forumului societăţii civile se prezintă părţilor direct sau prin intermediul mecanismelor consultative menţionate la articolul 23.8 alineatul (3) (Mecanisme instituţionale) şi articolul 24.13 (Mecanisme instituţionale). Comitetul pentru comerţ şi dezvoltare durabilă prezintă un raport anual cu privire la monitorizarea comunicărilor respective;
c)Comitetul pentru comerţ şi dezvoltare durabilă prezintă un raport anual cu privire la orice chestiune pe care o abordează în conformitate cu articolul 24.7 alineatul (3) (Informarea şi sensibilizarea publicului) sau articolul 23.8 alineatul (4) (Mecanisme instituţionale).