Art. 202. - Art. 20 2 : Natura obligaţiilor şi domeniul de aplicare a acestora - Acord din 30-oct-2016 ECONOMIC ŞI COMERCIAL CUPRINZĂTOR (CETA) între Canada, pe de o parte, şi Uniunea Europeană şi statele sale membre, pe de altă parte

Acte UE

Jurnalul Oficial 11L

În vigoare
Versiune de la: 28 Octombrie 2016
Art. 202: Natura obligaţiilor şi domeniul de aplicare a acestora
(1)Dispoziţiile prezentului capitol completează drepturile şi obligaţiile dintre părţi în temeiul Acordului TRIPS.
(2)Fiecare parte este liberă să determine metoda corespunzătoare de punere în aplicare a dispoziţiilor prezentului acord în cadrul propriilor sale sisteme şi practici juridice.
(3)Prezentul acord nu creează nicio obligaţie privind distribuirea resurselor între aplicarea drepturilor de proprietate intelectuală şi aplicarea legii în general.