Art. 1915. - Art. 19 15 : Transparenţa informaţiilor privind procedura de achiziţii publice - Acord din 30-oct-2016 ECONOMIC ŞI COMERCIAL CUPRINZĂTOR (CETA) între Canada, pe de o parte, şi Uniunea Europeană şi statele sale membre, pe de altă parte
Acte UE
Jurnalul Oficial 11L
În vigoare Versiune de la: 28 Octombrie 2016
Art. 1915: Transparenţa informaţiilor privind procedura de achiziţii publice
I.Informaţiile oferite furnizorilor
(1)Entitatea contractantă informează prompt furnizorii participanţi la procedura de achiziţii publice cu privire la deciziile sale referitor la atribuirea contractului şi, la cerere, transmite informaţiile respective în scris. Sub rezerva articolului 19.6 alineatele (2) şi (3), o entitate contractantă îi transmite, la cerere, unui furnizor a cărui ofertă nu a fost considerată câştigătoare o explicaţie cu privire la motivele pentru care entitatea nu a selectat oferta sa şi avantajele relative ale ofertei declarate câştigătoare.
II.Publicarea informaţiilor privind atribuirea contractelor
(2)În termen de cel mult 72 de zile de la atribuirea fiecărui contract care face obiectul prezentului capitol, o entitate contractantă publică un anunţ în mijlocul de comunicare electronic sau pe suport de hârtie adecvat enumerat în anexa 19-8. În cazul în care entitatea publică anunţul exclusiv pe suport electronic, informaţiile rămân uşor accesibile pentru o durată rezonabilă. Anunţul include cel puţin următoarele informaţii:
a)o descriere a mărfurilor sau serviciilor achiziţionate;
b)denumirea şi adresa entităţii contractante;
c)denumirea şi adresa furnizorului declarat câştigător;
d)valoarea ofertei declarate câştigătoare sau a ofertelor cu cel mai mare şi cel mai mic preţ luate în considerare la atribuirea contractului;
e)data atribuirii; şi
f)tipul metodei de achiziţionare utilizate şi, în cazurile în care s-a utilizat procedura restrânsă în conformitate cu articolul 19,12, o descriere a circumstanţelor care justifică utilizarea acesteia.
III.Menţinerea documentaţiei, a rapoartelor şi a trasabilităţii electronice
(3)Pentru o perioadă de cel puţin trei ani de la data atribuirii unui contract, fiecare entitate contractantă păstrează:
a)documentaţia şi rapoartele procedurilor de achiziţii şi ale contractelor atribuite referitoare la achiziţiile publice reglementate, inclusiv rapoartele prevăzute la articolul 19.12; şi
b)datele care asigură trasabilitatea adecvată a desfăşurării prin mijloace electronice a achiziţiilor publice reglementate.
IV.Colectarea şi raportarea datelor statistice
(4)Fiecare parte colectează şi raportează Comitetului pentru achiziţii publice datele statistice cu privire la contractele sale care sunt reglementate de prezentul capitol. Fiecare raport acoperă o perioadă de un an, se înaintează în termen de doi ani de la finalul perioadei de raportare şi conţine:
a)pentru anexa 19-1, entităţile contractante:
(i)numărul şi valoarea totală, pentru toate entităţile respective, a tuturor contractelor reglementate de prezentul capitol;
(ii)numărul şi valoarea totală a tuturor contractelor reglementate de prezentul capitol, atribuite de fiecare dintre entităţile respective, defalcate pe categorii de mărfuri şi servicii, conform unui sistem de clasificare uniformă recunoscut pe plan internaţional; şi
(iii)numărul şi valoarea totală a tuturor contractelor reglementate de prezentul capitol, atribuite de fiecare dintre entităţile respective în cadrul procedurii de licitaţie restrânsă;
b)pentru entităţile contractante vizate de anexele 19-2 şi 19-3, numărul şi valoarea totală ale contractelor reglementate de prezentul capitol, atribuite de toate entităţile respective, defalcate după anexă; şi
c)estimări privind datele necesare conform literelor (a) şi (b), însoţite de o descriere explicativă a metodologiei utilizate la elaborarea estimărilor, în cazul în care furnizarea datelor nu este posibilă.
(5)În cazul în care o parte îşi publică datele statistice pe un site internet oficial, într-un format compatibil cu cerinţele de la alineatul (4), partea poate să prezinte, în locul unei notificări adresate Comitetului pentru achiziţii publice, un link către pagina de internet, împreună cu orice instrucţiuni necesare pentru accesarea şi utilizarea unor astfel de date statistice.
(6)Atunci când o parte solicită ca anunţurile referitoare la contractele atribuite, în temeiul alineatului (2), să fie publicate electronic şi când anunţurile sunt accesibile publicului prin intermediul unei baze de date unice, într-o formă care permite o analiză a contractelor reglementate, partea respectivă poate să prezinte, în locul unei notificări adresate Comitetului pentru achiziţii publice, un link către pagina de internet, împreună cu orice instrucţiuni necesare pentru accesarea şi utilizarea unor astfel de date.