Art. 144. - Art. 14 4 : Rezerve - Acord din 30-oct-2016 ECONOMIC ŞI COMERCIAL CUPRINZĂTOR (CETA) între Canada, pe de o parte, şi Uniunea Europeană şi statele sale membre, pe de altă parte

Acte UE

Jurnalul Oficial 11L

În vigoare
Versiune de la: 28 Octombrie 2016
Art. 144: Rezerve
(1)Articolul 14.3 nu se aplică:
a)unei măsuri neconforme existente care este menţinută de o parte la nivelul:
(i)Uniunii Europene, astfel cum este prevăzut în lista sa din anexa I;
(ii)unui guvern naţional, astfel cum este prevăzut de partea în cauză în lista sa din anexa I;
(iii)unui guvern provincial, teritorial sau regional, astfel cum este prevăzut de partea în cauză în lista sa din anexa I; sau
(iv)unei administraţii locale;
b)continuării sau reînnoirii imediate a unei măsuri neconforme menţionate la litera (a); sau
c)unei modificări a unei măsuri neconforme menţionate la litera (a), în cazul în care modificarea nu reduce conformitatea măsurii, în forma existentă imediat înainte de modificare, cu articolul 14.3 (Obligaţii).
(2)Articolul 14.3 (Obligaţii) nu se aplică unei măsuri adoptate sau menţinute de o parte cu privire la sectoare, subsectoare sau activităţi prevăzute în lista sa la anexa II.