Art. 133. - Art. 13 3 : Tratamentul naţional - Acord din 30-oct-2016 ECONOMIC ŞI COMERCIAL CUPRINZĂTOR (CETA) între Canada, pe de o parte, şi Uniunea Europeană şi statele sale membre, pe de altă parte

Acte UE

Jurnalul Oficial 11L

În vigoare
Versiune de la: 28 Octombrie 2016
Art. 133: Tratamentul naţional
(1)Articolul 8.6 (Tratamentul naţional) este încorporat în prezentul capitol şi face parte din acesta şi se aplică tratamentului aplicat instituţiilor financiare şi investitorilor celeilalte părţi şi investiţiilor acestora în instituţiile financiare.
(2)Tratamentul acordat de o parte propriilor investitori şi investiţiilor propriilor investitori în temeiul articolului 8.6 (Tratamentul naţional) înseamnă tratamentul acordat propriilor instituţii financiare şi investiţiilor propriilor investitori în instituţiile financiare.