Art. 1315. - Art. 13 15 : Transferul şi prelucrarea informaţiilor - Acord din 30-oct-2016 ECONOMIC ŞI COMERCIAL CUPRINZĂTOR (CETA) între Canada, pe de o parte, şi Uniunea Europeană şi statele sale membre, pe de altă parte

Acte UE

Jurnalul Oficial 11L

În vigoare
Versiune de la: 28 Octombrie 2016
Art. 1315: Transferul şi prelucrarea informaţiilor
(1)Fiecare parte permite unei instituţii financiare sau unui prestator de servicii financiare transfrontaliere al celeilalte părţi să transfere informaţii în formă electronică sau în altă formă, către şi dinspre teritoriul său, pentru prelucrarea datelor, atunci când prelucrarea este necesară pentru activităţile obişnuite ale instituţiei financiare sau ale prestatorului de servicii financiare transfrontaliere.
(2)Fiecare parte menţine garanţii adecvate pentru a proteja viaţa privată, în special în ceea ce priveşte transferul de informaţii cu caracter personal. În cazul în care transferul de informaţii financiare implică informaţii cu caracter personal, astfel de transferuri trebuie să fie în conformitate cu legislaţia care reglementează protecţia informaţiilor cu caracter personal pe teritoriul părţii unde îşi are originea transferul.