Art. 75. - Art. 75: Articolul TBT.2: Domeniu de aplicare - Acord din 30-dec-2020 COMERCIAL ŞI DE COOPERARE ÎNTRE UNIUNEA EUROPEANĂ ŞI COMUNITATEA EUROPEANĂ A ENERGIEI ATOMICE, PE DE O PARTE, ŞI REGATUL UNIT AL MARII BRITANII ŞI IRLANDEI DE NORD, PE DE ALTĂ PARTE

Acte UE

Jurnalul Oficial 444L

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 23 Februarie 2021
Art. 75: Articolul TBT.2: Domeniu de aplicare
1.Prezentul capitol se aplică elaborării, adoptării şi aplicării tuturor standardelor, reglementărilor tehnice şi procedurilor de evaluare a conformităţii care pot avea un impact asupra comerţului cu mărfuri între părţi.
2.Prezentul capitol nu se aplică:
(a)specificaţiilor pentru achiziţii elaborate de organismele guvernamentale pentru nevoile de producţie sau de consum ale acestor organisme; sau
(b)măsurilor SPS care intră în domeniul de aplicare al Capitolului 3 [Măsuri sanitare şi fitosanitare].
3.Anexele la prezentul capitol se aplică, în ceea ce priveşte produsele care intră în domeniul lor de aplicare, în plus faţă de prezentul capitol. Orice dispoziţie dintr-o anexă la prezentul capitol conform căreia un standard internaţional sau un organism internaţional ori o organizaţie internaţională trebuie să fie considerat(ă) sau recunoscut(ă) ca fiind relevant(ă) nu împiedică posibilitatea ca un standard elaborat de orice alt organism sau orice altă organizaţie să fie considerat standard internaţional relevant în temeiul articolului TBT.4 alineatele (4) şi (5).