Art. 76. - Art. 7 6 : Cooperarea privind monitorizarea şi asigurarea respectării legii - Acord din 30-dec-2020 COMERCIAL ŞI DE COOPERARE ÎNTRE UNIUNEA EUROPEANĂ ŞI COMUNITATEA EUROPEANĂ A ENERGIEI ATOMICE, PE DE O PARTE, ŞI REGATUL UNIT AL MARII BRITANII ŞI IRLANDEI DE NORD, PE DE ALTĂ PARTE

Acte UE

Jurnalul Oficial 444L

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 23 Februarie 2021
Art. 76: Cooperarea privind monitorizarea şi asigurarea respectării legii
Părţile se asigură că Comisia Europeană şi organismele independente ale Regatului Unit se întrunesc şi cooperează periodic cu privire la monitorizarea şi asigurarea eficace a respectării legislaţiei privind mediul sau clima, astfel cum se menţionează la articolul 7.2 [Menţinerea nivelurilor de protecţie].