Art. 62. - Art. 62: Articolul SPS.8 Listele unităţilor autorizate - Acord din 30-dec-2020 COMERCIAL ŞI DE COOPERARE ÎNTRE UNIUNEA EUROPEANĂ ŞI COMUNITATEA EUROPEANĂ A ENERGIEI ATOMICE, PE DE O PARTE, ŞI REGATUL UNIT AL MARII BRITANII ŞI IRLANDEI DE NORD, PE DE ALTĂ PARTE

Acte UE

Jurnalul Oficial 444L

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 23 Februarie 2021
Art. 62: Articolul SPS.8 Listele unităţilor autorizate
1.Ori de câte ori este justificat, partea importatoare poate menţine o listă a unităţilor autorizate care îndeplinesc cerinţele sale de import, ca o condiţie pentru a permite importurile de produse de origine animală din respectivele unităţi.
2.Cu excepţia cazurilor justificate de scopul atenuării unui risc semnificativ pentru sănătatea oamenilor sau a animalelor, listele unităţilor autorizate sunt impuse numai în cazul produselor pentru care acestea erau impuse la încheierea perioadei de tranziţie.
3.Partea exportatoare informează partea importatoare cu privire la lista sa de unităţi care îndeplinesc condiţiile părţii importatoare, bazate pe garanţii oferite de partea exportatoare.
4.La cererea părţii exportatoare, partea importatoare autorizează unităţile situate pe teritoriul părţii exportatoare, pe baza unor garanţii oferite de partea exportatoare, fără inspecţia prealabilă a unităţilor individuale.
5.Cu excepţia cazului în care partea importatoare solicită informaţii suplimentare şi sub rezerva garanţiilor oferite de partea exportatoare, partea importatoare ia măsurile legislative sau administrative necesare, în conformitate cu procedurile sale legale aplicabile, pentru a permite importurile din aceste unităţi fără întârzieri nejustificate.
6.Partea importatoare face publică lista unităţilor autorizate.
7.Dacă decide să respingă cererea părţii exportatoare de a accepta adăugarea unei unităţi pe lista unităţilor autorizate, partea importatoare informează fără întârziere partea exportatoare şi transmite un răspuns, inclusiv informaţii despre neconformităţile care au condus la respingerea autorizării unităţii.