Art. 45. - Art. 45: Articolul ORIG.22: Cerinţe privind păstrarea evidenţelor - Acord din 30-dec-2020 COMERCIAL ŞI DE COOPERARE ÎNTRE UNIUNEA EUROPEANĂ ŞI COMUNITATEA EUROPEANĂ A ENERGIEI ATOMICE, PE DE O PARTE, ŞI REGATUL UNIT AL MARII BRITANII ŞI IRLANDEI DE NORD, PE DE ALTĂ PARTE

Acte UE

Jurnalul Oficial 444L

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 23 Februarie 2021
Art. 45: Articolul ORIG.22: Cerinţe privind păstrarea evidenţelor
1.Un importator care introduce o cerere de tratament tarifar preferenţial pentru un produs importat pe teritoriul părţii importatoare păstrează timp de cel puţin trei ani de la data importării produsului:
(a)în cazul în care cererea s-a bazat pe un atestat de origine, atestatul de origine întocmit de exportator; sau
(b)în cazul în care cererea s-a bazat pe informaţiile pe care le deţine importatorul, toate evidenţele care demonstrează că produsul îndeplineşte cerinţele pentru a dobândi caracterul originar.
2.Un exportator care a întocmit un atestat de origine păstrează, timp de cel puţin patru ani de la data întocmirii atestatului de origine respectiv, o copie a atestatului de origine, precum şi toate celelalte evidenţe care demonstrează că produsul îndeplineşte cerinţele pentru a dobândi caracterul originar.
3.Evidenţele care trebuie păstrate în conformitate cu prezentul articol pot fi păstrate în format electronic.