Art. 38. - Art. 38: Articolul ORIG.16: Nemodificare - Acord din 30-dec-2020 COMERCIAL ŞI DE COOPERARE ÎNTRE UNIUNEA EUROPEANĂ ŞI COMUNITATEA EUROPEANĂ A ENERGIEI ATOMICE, PE DE O PARTE, ŞI REGATUL UNIT AL MARII BRITANII ŞI IRLANDEI DE NORD, PE DE ALTĂ PARTE

Acte UE

Jurnalul Oficial 444L

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 23 Februarie 2021
Art. 38: Articolul ORIG.16: Nemodificare
(1)Un produs originar declarat pentru consum intern în partea importatoare, după export şi înainte de a fi declarat pentru consum intern, trebuie să nu fi fost modificat, transformat în vreun fel sau supus altor operaţiuni în afara celor necesare păstrării lui în stare bună sau în afara adăugării sau aplicării de mărci, etichete, sigilii sau alte documente necesare pentru a asigura respectarea cerinţelor interne specifice ale părţii importatoare.
(2)Depozitarea sau expunerea unui produs poate avea loc într-o ţară terţă cu condiţia ca produsul să rămână sub supraveghere vamală în ţara terţă respectivă.
(3)Divizarea transporturilor într-o ţară terţă este permisă dacă este efectuată de către exportator sau sub răspunderea exportatorului şi cu condiţia ca transporturile să rămână sub supraveghere vamală în ţara terţă respectivă.
(4)În cazul în care are îndoieli cu privire la respectarea cerinţelor prevăzute la alineatele (1)-(3), autoritatea vamală a părţii importatoare poate solicita importatorului să facă dovada conformităţii cu cerinţele respective, care poate fi prezentată prin orice mijloace, inclusiv documente contractuale de transport, precum conosamente ori dovezi faptice sau concrete bazate pe marcarea sau numerotarea coletelor sau prin orice altă dovadă care are legătură cu produsul în sine.