Art. 334. - Art. 334: Articolul GRP.9: Evaluare retrospectivă - Acord din 30-dec-2020 COMERCIAL ŞI DE COOPERARE ÎNTRE UNIUNEA EUROPEANĂ ŞI COMUNITATEA EUROPEANĂ A ENERGIEI ATOMICE, PE DE O PARTE, ŞI REGATUL UNIT AL MARII BRITANII ŞI IRLANDEI DE NORD, PE DE ALTĂ PARTE

Acte UE

Jurnalul Oficial 444L

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 23 Februarie 2021
Art. 334: Articolul GRP.9: Evaluare retrospectivă
1.Fiecare parte se asigură că autoritatea sa de reglementare dispune de procese sau mecanisme pentru efectuarea evaluărilor retrospective periodice a măsurilor de reglementare în vigoare, în cazurile relevante.
2.Atunci când efectuează o evaluare retrospectivă periodică, fiecare parte depune eforturi pentru a analiza dacă există posibilităţi de a realiza într-un mod mai eficace obiectivele sale de politică publică şi de a reduce sarcinile de reglementare inutile, inclusiv cele care le revin întreprinderilor mici şi mijlocii.
3.Fiecare parte se asigură că autoritatea sa de reglementare pune la dispoziţia publicului orice plan existent de evaluare retrospectivă şi rezultatele unor astfel de evaluări retrospective.