Art. 318. - Art. 318: Articolul TRNSY.1: Obiectivul - Acord din 30-dec-2020 COMERCIAL ŞI DE COOPERARE ÎNTRE UNIUNEA EUROPEANĂ ŞI COMUNITATEA EUROPEANĂ A ENERGIEI ATOMICE, PE DE O PARTE, ŞI REGATUL UNIT AL MARII BRITANII ŞI IRLANDEI DE NORD, PE DE ALTĂ PARTE

Acte UE

Jurnalul Oficial 444L

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 23 Februarie 2021
Art. 318: Articolul TRNSY.1: Obiectivul
1.Recunoscând impactul pe care mediul lor de reglementare îl poate avea asupra comerţului şi a investiţiilor dintre ele, părţile vizează oferirea unui mediu de reglementare previzibil şi a unor proceduri eficiente pentru operatorii economici, în special pentru întreprinderile mici şi mijlocii.
2.Părţile îşi afirmă angajamentele referitoare la transparenţă prevăzute în Acordul OMC şi se bazează pe aceste angajamente în dispoziţiile prevăzute în prezentul titlu.