Art. 38. - Art. 3 8 : Consultări privind controlul subvenţiilor - Acord din 30-dec-2020 COMERCIAL ŞI DE COOPERARE ÎNTRE UNIUNEA EUROPEANĂ ŞI COMUNITATEA EUROPEANĂ A ENERGIEI ATOMICE, PE DE O PARTE, ŞI REGATUL UNIT AL MARII BRITANII ŞI IRLANDEI DE NORD, PE DE ALTĂ PARTE
Acte UE
Jurnalul Oficial 444L
Ieşit din vigoare Versiune de la: 23 Februarie 2021
Art. 38: Consultări privind controlul subvenţiilor
1.În cazul în care o parte consideră că cealaltă parte a acordat o subvenţie sau că există dovezi clare că cealaltă parte intenţionează să acorde o subvenţie şi că acordarea acesteia are sau ar putea avea un efect negativ semnificativ asupra comerţului sau a investiţiilor dintre părţi, îi poate solicita celeilalte părţi să furnizeze o explicaţie a modului în care au fost respectate principiile menţionate la articolul 3.4 [Principii] în privinţa subvenţiei respective.
2.O parte poate solicita, de asemenea, informaţiile enumerate la alineatul (1) din articolul 3.7 [Transparenţa] dacă acestea nu au fost deja puse la dispoziţia publicului pe un site web oficial sau într-o bază de date publică, astfel cum se menţionează la alineatul (1) din articolul 3.7 [Transparenţa], sau dacă nu au fost puse la dispoziţie într-un mod uşor accesibil.
3.Cealaltă parte transmite informaţiile solicitate în scris, în termen de cel mult 60 de zile de la data primirii solicitării. În cazul în care vreuna dintre informaţiile solicitate nu poate fi furnizată, partea respectivă explică motivul pentru care lipsesc aceste informaţii din răspunsul său scris.
4.În cazul în care, după primirea informaţiilor solicitate, partea solicitantă consideră în continuare că subvenţia acordată sau planificată de către cealaltă parte are sau ar putea avea un efect negativ semnificativ asupra comerţului sau a investiţiilor dintre părţi, partea solicitantă poate cere organizarea de consultări în cadrul Comitetului specializat în comerţ privind condiţii de concurenţă echitabile pentru o concurenţă deschisă şi loială şi dezvoltarea durabilă. Cererea trebuie prezentată în scris şi trebuie să includă o explicaţie a motivelor pentru care partea solicitantă cere organizarea de consultări.
5.Comitetul specializat în comerţ privind condiţii de concurenţă echitabile pentru o concurenţă deschisă şi loială şi dezvoltarea durabilă depune toate eforturile pentru a ajunge la o soluţie satisfăcătoare pentru ambele părţi cu privire la chestiunea în cauză. Comitetul se întruneşte pentru prima dată în termen de 30 de zile de la data cererii organizării de consultări.
6.Termenul în care trebuie să aibă loc consultările menţionate la alineatele (3) şi (5) poate fi prelungit prin acordul părţilor.