Art. 292. - Art. 292: Articolul ENER.8: Accesul terţilor la reţelele de transport şi distribuţie - Acord din 30-dec-2020 COMERCIAL ŞI DE COOPERARE ÎNTRE UNIUNEA EUROPEANĂ ŞI COMUNITATEA EUROPEANĂ A ENERGIEI ATOMICE, PE DE O PARTE, ŞI REGATUL UNIT AL MARII BRITANII ŞI IRLANDEI DE NORD, PE DE ALTĂ PARTE

Acte UE

Jurnalul Oficial 444L

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 23 Februarie 2021
Art. 292: Articolul ENER.8: Accesul terţilor la reţelele de transport şi distribuţie
1.Fiecare parte asigură punerea în aplicare a unui sistem de acces al terţilor la reţelele lor de transport şi distribuţie, sistem care trebuie să se bazeze pe tarife publicate care să fie aplicate în mod obiectiv şi nediscriminatoriu.
2.Fără a aduce atingere articolului ENER.4 [Principii], fiecare parte se asigură că, într-un termen rezonabil de la data cererii de acces, operatorii de transport şi de distribuţie de pe teritoriul său acordă acces la sistemele lor de transport sau de distribuţie entităţilor de pe piaţa părţii respective.
Fiecare parte se asigură că operatorii de transport şi de sistem tratează producătorii de energie din surse regenerabile în condiţii rezonabile şi nediscriminatorii în ceea ce priveşte racordarea la reţeaua de energie electrică şi utilizarea acesteia.
Operatorul de transport şi de sistem sau operatorul de distribuţie poate refuza accesul în cazul în care nu dispune de capacităţile necesare. Refuzul se motivează în mod corespunzător.
3.Fără a aduce atingere obiectivelor legitime de politică publică, fiecare parte se asigură că tarifele aplicate entităţilor de pe piaţa părţii respective de către operatorii de transport şi de distribuţie pentru accesul la reţele, racordarea la reţele sau utilizarea reţelelor şi, după caz, tarifele pentru întăririle corelate ale reţelei reflectă în mod adecvat costurile şi sunt transparente. Fiecare parte asigură publicarea modalităţilor, condiţiilor, tarifelor şi a tuturor informaţiilor care pot fi necesare pentru exercitarea efectivă a dreptului de acces şi de utilizare a sistemelor de transport şi distribuţie.
4.Fiecare parte se asigură că tarifele menţionate la alineatele (1) şi (3) sunt aplicate în mod nediscriminatoriu entităţilor de pe piaţa părţii respective.