Art. 28. - Art. 28: Articolul ORIG.6: Toleranţe - Acord din 30-dec-2020 COMERCIAL ŞI DE COOPERARE ÎNTRE UNIUNEA EUROPEANĂ ŞI COMUNITATEA EUROPEANĂ A ENERGIEI ATOMICE, PE DE O PARTE, ŞI REGATUL UNIT AL MARII BRITANII ŞI IRLANDEI DE NORD, PE DE ALTĂ PARTE

Acte UE

Jurnalul Oficial 444L

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 23 Februarie 2021
Art. 28: Articolul ORIG.6: Toleranţe
1.Dacă un produs nu îndeplineşte cerinţele prevăzute în ANEXA ORIG-2 [Reguli de origine specifice produsului] ca urmare a utilizării unui material neoriginar în procesul de fabricare a acestuia, se consideră totuşi că produsul respectiv este originar dintr-o parte, cu condiţia ca:
(a)greutatea totală a materialelor neoriginare utilizate în procesul de fabricare a produselor clasificate la capitolele 2 şi 4-24 din Sistemul armonizat, altele decât produsele pescăreşti prelucrate prevăzute la capitolul 16, să nu depăşească 15 % din greutatea produsului;
(b)pentru toate celelalte produse, cu excepţia produselor clasificate la capitolele 50-63 din Sistemul armonizat, valoarea totală a materialelor neoriginare să nu depăşească 10 % din preţul franco fabrică al produsului; sau
(c)în cazul unui produs clasificat la capitolele 50-63 din Sistemul armonizat, se aplică toleranţele prevăzute în notele 7 şi 8 din ANEXA ORIG-1 [Note introductive la regulile de origine specifice produsului].
2.Alineatul (1) nu se aplică dacă valoarea sau greutatea materialelor neoriginare utilizate pentru fabricarea unui produs depăşeşte oricare dintre procentele stabilite pentru valoarea sau greutatea maximă a materialelor neoriginare, astfel cum se precizează în cerinţele stabilite în ANEXA ORIG-2 [Reguli de origine specifice produsului].
3.Alineatul (1) de la prezentul articol nu se aplică produselor obţinute în întregime pe teritoriul unei părţi în înţelesul articolului ORIG.5 [Produse obţinute în întregime]. În cazul în care ANEXA ORIG-2 [Reguli de origine specifice produsului] prevede ca materialele utilizate pentru fabricarea unui produs să fie obţinute în întregime, se aplică alineatele (1) şi (2) de la prezentul articol.