Art. 277. - Art. 277: Articolul PPROC.16: Rectificări - Acord din 30-dec-2020 COMERCIAL ŞI DE COOPERARE ÎNTRE UNIUNEA EUROPEANĂ ŞI COMUNITATEA EUROPEANĂ A ENERGIEI ATOMICE, PE DE O PARTE, ŞI REGATUL UNIT AL MARII BRITANII ŞI IRLANDEI DE NORD, PE DE ALTĂ PARTE

Acte UE

Jurnalul Oficial 444L

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 23 Februarie 2021
Art. 277: Articolul PPROC.16: Rectificări
(1)Partea care intenţionează să rectifice o subsecţiune a secţiunii B din anexa PPROC-1 notifică acest lucru în scris celeilalte părţi.
Următoarele modificări la o subsecţiune a secţiunii B din anexa PPROC-1 sunt considerate rectificări, cu condiţia să nu afecteze angajamentele privind accesul pe piaţă stabilite de comun acord, astfel cum sunt prevăzute în prezentul titlu:
a)o modificare a denumirii unei entităţi contractante;
b)o fuziune a două sau mai multe entităţi contractante enumerate în respectiva subsecţiune şi
c)divizarea unei entităţi contractante enumerate în respectiva subsecţiune în două sau mai multe entităţi contractante care sunt adăugate la entităţile contractante enumerate în aceeaşi subsecţiune.
(2)O parte poate notifica celeilalte părţi o obiecţie la o rectificare propusă în termen de 45 de zile de la data la care a primit notificarea. Partea care transmite o obiecţie îşi prezintă motivele pentru care consideră că rectificarea propusă nu este o modificare prevăzută la alineatul (1) şi descrie efectul rectificării propuse asupra angajamentelor privind accesul pe piaţă stabilite de comun acord, astfel cum sunt prevăzute în prezentul titlu. În cazul în care, în termen de 45 de zile de la primirea notificării, nu este depusă în scris nicio astfel de obiecţie, se consideră că partea a fost de acord cu rectificarea propusă.