Art. 276. - Art. 276: Articolul PPROC.15: Modificări - Acord din 30-dec-2020 COMERCIAL ŞI DE COOPERARE ÎNTRE UNIUNEA EUROPEANĂ ŞI COMUNITATEA EUROPEANĂ A ENERGIEI ATOMICE, PE DE O PARTE, ŞI REGATUL UNIT AL MARII BRITANII ŞI IRLANDEI DE NORD, PE DE ALTĂ PARTE

Acte UE

Jurnalul Oficial 444L

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 23 Februarie 2021
Art. 276: Articolul PPROC.15: Modificări
(1)Partea care intenţionează să modifice o subsecţiune a secţiunii B din anexa PPROC-1:
a)notifică acest lucru în scris celeilalte părţi şi
b)include în notificare o propunere de ajustări compensatorii adecvate pentru cealaltă parte, în vederea menţinerii unui nivel al angajamentelor privind accesul pe piaţă comparabil cu cel existent anterior modificării.
(2)În pofida alineatului (1) litera (b), o parte nu este obligată să asigure ajustări compensatorii celeilalte părţi dacă modificarea propusă vizează o entitate contractantă asupra căreia partea a renunţat efectiv să exercite control sau influenţă în ceea ce priveşte achiziţiile publice reglementate.
Se prezumă că o parte a renunţat efectiv să exercite control sau influenţă asupra achiziţiilor publice reglementate ale entităţilor contractante dacă entitatea contractantă este expusă concurenţei pe pieţe pe care accesul nu este restricţionat.
(3)Cealaltă parte se poate opune modificării menţionate la alineatul (1) litera (a) în cazul în care contestă faptul că:
a)ajustarea compensatorie propusă în conformitate cu alineatul (1) litera (b) este adecvată pentru menţinerea unui nivel comparabil al angajamentelor privind accesul pe piaţă stabilite de comun acord sau
b)modificarea vizează o entitate contractantă asupra căreia partea a renunţat efectiv să exercite control sau influenţă, astfel cum se prevede la alineatul (2).
Cealaltă parte trebuie să obiecteze în scris în termen de 45 de zile de la primirea notificării menţionate la alineatul (1) litera (a), în caz contrar considerându-se că a acceptat ajustarea compensatorie sau modificarea, inclusiv în sensul părţii a şasea [Soluţionarea litigiilor şi dispoziţii orizontale] titlul I [Soluţionarea litigiilor] din prezentul acord.