Art. 26. - Art. 26: Articolul ORIG.4: Cumul de origine - Acord din 30-dec-2020 COMERCIAL ŞI DE COOPERARE ÎNTRE UNIUNEA EUROPEANĂ ŞI COMUNITATEA EUROPEANĂ A ENERGIEI ATOMICE, PE DE O PARTE, ŞI REGATUL UNIT AL MARII BRITANII ŞI IRLANDEI DE NORD, PE DE ALTĂ PARTE

Acte UE

Jurnalul Oficial 444L

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 23 Februarie 2021
Art. 26: Articolul ORIG.4: Cumul de origine
1.Un produs originar dintr-o parte este considerat ca fiind originar din cealaltă parte dacă produsul respectiv este utilizat ca material în fabricarea unui alt produs pe teritoriul celeilalte părţi.
2.Fabricarea dintr-un material neoriginar realizată pe teritoriul unei părţi poate fi luată în considerare pentru a stabili dacă un produs este originar din cealaltă parte.
3.Alineatele (1) şi (2) nu se aplică dacă fabricarea realizată pe teritoriul celeilalte părţi nu depăşeşte operaţiunile menţionate la articolul ORIG.7 [Operaţiuni de fabricare insuficiente].
4.Pentru ca un exportator să completeze atestatul de origine menţionat la articolul ORIG.18 alineatul (2) litera (a) [Cererea de tratament tarifar preferenţial] pentru un produs menţionat la alineatul (2) de la prezentul articol, exportatorul trebuie să obţină de la furnizorul său declaraţia furnizorului prevăzută în anexa ORIG-3 [Declaraţia furnizorului] sau un document echivalent care conţine aceleaşi informaţii care descriu materialele neoriginare în cauză cu suficiente detalii pentru identificarea lor.