Art. 254. - Art. 254: Articolul IP.50: Prezumţia calităţii de autor sau de titular al dreptului - Acord din 30-dec-2020 COMERCIAL ŞI DE COOPERARE ÎNTRE UNIUNEA EUROPEANĂ ŞI COMUNITATEA EUROPEANĂ A ENERGIEI ATOMICE, PE DE O PARTE, ŞI REGATUL UNIT AL MARII BRITANII ŞI IRLANDEI DE NORD, PE DE ALTĂ PARTE

Acte UE

Jurnalul Oficial 444L

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 23 Februarie 2021
Art. 254: Articolul IP.50: Prezumţia calităţii de autor sau de titular al dreptului
În scopul aplicării măsurilor, a procedurilor şi a mijloacelor de reparaţie prevăzute în capitolul 3 [Asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală]:
(a)pentru ca autorul unei opere literare sau artistice să fie, până la proba contrară, considerat ca atare şi îndreptăţit, prin urmare, să introducă o acţiune în constatarea încălcării drepturilor, este suficient ca numele autorului să fie menţionat pe operă în modul obişnuit şi
(b)litera (a) se aplică mutatis mutandis titularilor de drepturi conexe dreptului de autor în ceea ce priveşte obiectul protejat de acestea.