Art. 25. - Art. 25: Articolul ORIG.3: Cerinţe generale - Acord din 30-dec-2020 COMERCIAL ŞI DE COOPERARE ÎNTRE UNIUNEA EUROPEANĂ ŞI COMUNITATEA EUROPEANĂ A ENERGIEI ATOMICE, PE DE O PARTE, ŞI REGATUL UNIT AL MARII BRITANII ŞI IRLANDEI DE NORD, PE DE ALTĂ PARTE

Acte UE

Jurnalul Oficial 444L

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 23 Februarie 2021
Art. 25: Articolul ORIG.3: Cerinţe generale
(1)În scopul aplicării tratamentului tarifar preferenţial de către o parte pentru mărfurile originare din cealaltă parte, în conformitate cu prezentul acord, cu condiţia ca produsele să satisfacă toate celelalte cerinţe aplicabile prevăzute în prezentul capitol, se consideră originare din cealaltă parte următoarele produse:
a)produsele obţinute în întregime în partea respectivă, în înţelesul articolului ORIG.5 [Produse obţinute în întregime];
b)produsele fabricate în partea respectivă exclusiv din materiale originare din partea respectivă şi
c)produsele fabricate în partea respectivă prin încorporarea de materiale neoriginare, cu condiţia ca acestea să îndeplinească cerinţele prevăzute în ANEXA ORIG-2 [Reguli de origine specifice produsului].
(2)În cazul în care un produs a dobândit caracterul originar, materialele neoriginare utilizate la fabricarea produsului respectiv nu sunt considerate ca fiind neoriginare atunci când produsul respectiv este încorporat ca material într-un alt produs.
(3)Cerinţele pentru dobândirea caracterului originar trebuie să fie îndeplinite fără întrerupere în Regatul Unit sau în Uniune.