Art. 238. - Art. 238: Articolul IP.34: Protecţia secretelor comerciale - Acord din 30-dec-2020 COMERCIAL ŞI DE COOPERARE ÎNTRE UNIUNEA EUROPEANĂ ŞI COMUNITATEA EUROPEANĂ A ENERGIEI ATOMICE, PE DE O PARTE, ŞI REGATUL UNIT AL MARII BRITANII ŞI IRLANDEI DE NORD, PE DE ALTĂ PARTE
Acte UE
Jurnalul Oficial 444L
Ieşit din vigoare Versiune de la: 23 Februarie 2021
Art. 238: Articolul IP.34: Protecţia secretelor comerciale
1.Fiecare parte prevede proceduri judiciare civile şi măsuri reparatorii adecvate pentru orice deţinător de secrete comerciale, cu scopul de a preveni dobândirea, utilizarea sau divulgarea unui secret comercial şi de a obţine reparaţii pentru o astfel de acţiune ori de câte ori este efectuată într- un mod care contravine practicilor comerciale loiale.
2.În sensul prezentei secţiuni:
(a)"secret comercial" înseamnă informaţiile care îndeplinesc toate cerinţele următoare:
(i)sunt secrete în sensul că nu sunt, ca întreg sau astfel cum se prezintă sau se articulează elementele acestora, cunoscute la nivel general sau uşor accesibile persoanelor din cercurile care se ocupă, în mod normal, de tipul de informaţii în cauză;
(ii)au valoare comercială prin faptul că sunt secrete şi
(iii)au făcut obiectul unor măsuri rezonabile, în circumstanţele date, luate de către persoana care deţine în mod legal controlul asupra informaţiilor respective, pentru a fi păstrate secrete;
(b)"deţinătorul secretului comercial" înseamnă orice persoană fizică sau juridică ce deţine controlul legal asupra unui secret comercial.
3.În sensul prezentei secţiuni, cel puţin următoarele forme de comportament sunt considerate contrare practicilor comerciale loiale:
(a)dobândirea unui secret comercial fără acordul deţinătorului secretului comercial, ori de câte ori acesta este obţinut prin accesul neautorizat, însuşirea sau copierea oricăror documente, obiecte, materiale, substanţe sau fişiere electronice care se află în mod legal sub controlul deţinătorului secretului comercial şi care conţin secretul comercial sau din care poate fi dedus secretul comercial;
(b)utilizarea sau divulgarea unui secret comercial ori de câte ori este săvârşită, fără consimţământul deţinătorului secretului comercial, de o persoană despre care se constată că îndeplineşte oricare dintre următoarele condiţii:
(i)a dobândit secretul comercial într-un mod menţionat la litera (a);
(ii)încalcă un acord de confidenţialitate sau orice altă obligaţie de a nu divulga secretul comercial sau
(iii)încalcă o obligaţie contractuală sau de altă natură care limitează utilizarea secretului comercial;
(c)dobândirea, utilizarea sau divulgarea unui secret comercial, ori de câte ori este săvârşită de o persoană care, în momentul dobândirii, utilizării sau divulgării, avea cunoştinţă sau ar fi trebuit să aibă cunoştinţă, în circumstanţele date, de faptul că secretul comercial a fost obţinut, direct sau indirect, de la o altă persoană care a utilizat sau a divulgat secretul comercial în mod ilegal în înţelesul literei (b).
4.Nicio dispoziţie a prezentei secţiuni nu se interpretează ca impunând vreuneia dintre părţi să considere oricare dintre următoarele comportamente contrare practicilor comerciale loiale:
(a)descoperirea sau crearea independentă;
(b)aplicarea operaţiunilor de inginerie inversă asupra unui produs care a fost făcut public sau care se află în mod legal în posesia persoanei care a dobândit informaţiile, atunci când persoanei care a dobândit informaţiile nu i se aplică nicio obligaţie valabilă din punct de vedere legal de a limita dobândirea secretului comercial;
(c)dobândirea, utilizarea sau divulgarea unui secret comercial prevăzută sau permisă de legislaţia fiecărei părţi;
(d)exercitarea dreptului lucrătorilor sau al reprezentanţilor lucrătorilor la informare şi la consultare în conformitate cu actele cu putere de lege şi normele administrative ale părţii respective.
5.Nicio dispoziţie a prezentei secţiuni nu se interpretează ca afectând exercitarea dreptului la libertatea de exprimare şi de informare, inclusiv libertatea şi pluralismul mijloacelor de informare în masă, astfel cum sunt protejate în fiecare parte, ca restricţionând mobilitatea angajaţilor sau ca aducând atingere autonomiei partenerilor sociali şi dreptului acestora de a încheia contracte colective de muncă, în conformitate cu actele cu putere de lege şi normele administrative ale părţilor.