Art. 237. - Art. 237: Articolul IP.33: Prelungirea perioadei de protecţie conferite de un brevet medicamentelor şi produselor de protecţie a plantelor - Acord din 30-dec-2020 COMERCIAL ŞI DE COOPERARE ÎNTRE UNIUNEA EUROPEANĂ ŞI COMUNITATEA EUROPEANĂ A ENERGIEI ATOMICE, PE DE O PARTE, ŞI REGATUL UNIT AL MARII BRITANII ŞI IRLANDEI DE NORD, PE DE ALTĂ PARTE

Acte UE

Jurnalul Oficial 444L

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 23 Februarie 2021
Art. 237: Articolul IP.33: Prelungirea perioadei de protecţie conferite de un brevet medicamentelor şi produselor de protecţie a plantelor
1.Părţile recunosc că medicamentele şi produsele de protecţie a plantelor38 protejate de un brevet pe teritoriile lor respective pot să facă obiectul unei proceduri de autorizare administrativă înainte de introducerea pe pieţele lor respective. Părţile recunosc că perioada cuprinsă între depunerea cererii de brevet şi prima autorizare de introducere a produsului pe piaţă, astfel cum este definită în acest scop în legislaţia relevantă, poate să reducă perioada protecţiei efective conferite de brevet.
38În sensul prezentului titlu, termenul "produs de protecţie a plantelor" este definit pentru fiecare parte de legislaţiile respective ale părţilor.
2.Fiecare parte asigură protecţie suplimentară, în conformitate cu actele sale cu putere de lege şi normele sale administrative, pentru un produs care este protejat de un brevet şi care a făcut obiectul procedurii de autorizare administrativă menţionate la alineatul (1), pentru a compensa titularul unui brevet pentru reducerea protecţiei efective conferite de brevet. Condiţiile şi modalităţile de asigurare a unei astfel de protecţii suplimentare, inclusiv durata acesteia, se stabilesc în conformitate cu actele cu putere de lege şi normele administrative ale părţilor.
3.În sensul prezentului titlu, medicament înseamnă:
(a)orice substanţă sau combinaţie de substanţe prezentată ca având proprietăţi de tratare sau de prevenire a bolilor la oameni sau la animale sau
(b)orice substanţă sau combinaţie de substanţe care poate fi folosită sau administrată oamenilor sau animalelor fie pentru restabilirea, corectarea sau modificarea funcţiilor fiziologice prin exercitarea unei acţiuni farmacologice, imunologice sau metabolice, fie pentru stabilirea unui diagnostic medical.