Art. 233. - Art. 233: Articolul IP.29: Protecţia desenelor şi modelelor neînregistrate - Acord din 30-dec-2020 COMERCIAL ŞI DE COOPERARE ÎNTRE UNIUNEA EUROPEANĂ ŞI COMUNITATEA EUROPEANĂ A ENERGIEI ATOMICE, PE DE O PARTE, ŞI REGATUL UNIT AL MARII BRITANII ŞI IRLANDEI DE NORD, PE DE ALTĂ PARTE

Acte UE

Jurnalul Oficial 444L

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 23 Februarie 2021
Art. 233: Articolul IP.29: Protecţia desenelor şi modelelor neînregistrate
1.Fiecare parte conferă titularilor unui desen sau model neînregistrat dreptul de a împiedica utilizarea acestuia de către orice terţ care nu a obţinut consimţământul titularului numai atunci când utilizarea contestată rezultă din copierea desenului sau a modelului neînregistrat pe teritoriul său37. Această utilizare include cel puţin oferirea spre vânzare, introducerea pe piaţă, importul sau exportul produsului.
37Prezenta secţiune nu se aplică protecţiei cunoscute în Regatul Unit drept desen sau model.
2.Durata protecţiei prevăzută pentru desenele şi modelele neînregistrate este de cel puţin trei ani de la data la care desenul sau modelul respectiv a fost făcut public pe teritoriul părţii respective.