Art. 211. - Art. 211: Articolul IP.7: Autori - Acord din 30-dec-2020 COMERCIAL ŞI DE COOPERARE ÎNTRE UNIUNEA EUROPEANĂ ŞI COMUNITATEA EUROPEANĂ A ENERGIEI ATOMICE, PE DE O PARTE, ŞI REGATUL UNIT AL MARII BRITANII ŞI IRLANDEI DE NORD, PE DE ALTĂ PARTE

Acte UE

Jurnalul Oficial 444L

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 23 Februarie 2021
Art. 211: Articolul IP.7: Autori
Fiecare parte prevede dreptul exclusiv al autorilor de a autoriza sau de a interzice:
(a)reproducerea directă sau indirectă, temporară sau permanentă, totală sau parţială, prin orice mijloc şi sub orice formă a operelor lor;
(b)orice formă de distribuire către public, prin vânzarea originalului sau a copiilor operelor lor ori prin alte mijloace;
(c)orice comunicare publică a operelor lor, prin mijloace cu fir sau fără fir, inclusiv punerea la dispoziţia publicului a operelor lor, astfel încât oricine să poată avea acces la acestea din orice loc şi în orice moment ales în mod individual;
(d)închirierea comercială către public a originalului sau a copiilor operelor lor; fiecare parte poate prevedea ca prezentul punct să nu se aplice clădirilor sau operelor de artă aplicată.