Art. 21. - Art. 21: Articolul GOODS.20: Gestionarea erorilor administrative - Acord din 30-dec-2020 COMERCIAL ŞI DE COOPERARE ÎNTRE UNIUNEA EUROPEANĂ ŞI COMUNITATEA EUROPEANĂ A ENERGIEI ATOMICE, PE DE O PARTE, ŞI REGATUL UNIT AL MARII BRITANII ŞI IRLANDEI DE NORD, PE DE ALTĂ PARTE

Acte UE

Jurnalul Oficial 444L

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 23 Februarie 2021
Art. 21: Articolul GOODS.20: Gestionarea erorilor administrative
În cazul unor erori sistematice ale autorităţilor competente sau al unor probleme în ceea ce priveşte gestionarea adecvată a sistemului preferenţial la export, în special referitoare la aplicarea dispoziţiilor capitolului 2 din prezentul titlu şi ale Protocolului privind asistenţa administrativă reciprocă în domeniul vamal şi dacă erorile sau problemele în cauză produc consecinţe în ceea ce priveşte taxele la import, partea care se confruntă cu astfel de consecinţe poate solicita Comitetului de parteneriat pentru comerţ să examineze posibilitatea adoptării unor decizii corespunzătoare pentru soluţionarea situaţiei.