Art. 22. - Art. 2 2 : Legislaţia în domeniul concurenţei - Acord din 30-dec-2020 COMERCIAL ŞI DE COOPERARE ÎNTRE UNIUNEA EUROPEANĂ ŞI COMUNITATEA EUROPEANĂ A ENERGIEI ATOMICE, PE DE O PARTE, ŞI REGATUL UNIT AL MARII BRITANII ŞI IRLANDEI DE NORD, PE DE ALTĂ PARTE

Acte UE

Jurnalul Oficial 444L

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 23 Februarie 2021
Art. 22: Legislaţia în domeniul concurenţei
1.Ca recunoaştere a principiilor prevăzute la articolul 2.1 [Principii şi definiţii], fiecare parte menţine o legislaţie în domeniul concurenţei care abordează în mod eficace următoarele practici comerciale anticoncurenţiale:
a)acordurile dintre actorii economici, deciziile asociaţiilor de actori economici şi practicile concertate care au ca obiect sau efect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenţei;
b)abuzul de poziţie dominantă de către unul sau mai mulţi actori economici şi
c)în cazul Regatului Unit, fuziunile sau achiziţiile între actorii economici care pot avea efecte anticoncurenţiale semnificative, iar în cazul Uniunii concentrările între actorii economici care pot avea efecte anticoncurenţiale semnificative.
2.Legislaţia în domeniul concurenţei menţionată la alineatul (1) se aplică tuturor actorilor economici, indiferent de naţionalitatea lor sau de statutul lor privind proprietatea.
3.Fiecare parte poate să prevadă derogări de la legislaţia sa în domeniul concurenţei în vederea atingerii unor obiective legitime de politică publică, cu condiţia ca aceste derogări să fie transparente şi proporţionale cu obiectivele respective.