Art. 21. - Art. 2 1 : Principii şi definiţii - Acord din 30-dec-2020 COMERCIAL ŞI DE COOPERARE ÎNTRE UNIUNEA EUROPEANĂ ŞI COMUNITATEA EUROPEANĂ A ENERGIEI ATOMICE, PE DE O PARTE, ŞI REGATUL UNIT AL MARII BRITANII ŞI IRLANDEI DE NORD, PE DE ALTĂ PARTE

Acte UE

Jurnalul Oficial 444L

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 23 Februarie 2021
Art. 21: Principii şi definiţii
1.Părţile recunosc importanţa unei concurenţe libere şi nedenaturate în relaţiile lor comerciale şi în relaţiile lor de investiţii. Părţile recunosc faptul că practicile comerciale anticoncurenţiale pot denatura funcţionarea corespunzătoare a pieţelor şi pot submina beneficiile liberalizării comerţului.
2.În sensul prezentului capitol, "actor economic" înseamnă o entitate sau un grup de entităţi care constituie o entitate economică unică, indiferent de statutul său juridic, care desfăşoară o activitate economică ce constă în oferirea de bunuri sau de servicii pe o piaţă.