Art. 18. - Art. 18: Articolul GOODS.17: Instrumente de apărare comercială - Acord din 30-dec-2020 COMERCIAL ŞI DE COOPERARE ÎNTRE UNIUNEA EUROPEANĂ ŞI COMUNITATEA EUROPEANĂ A ENERGIEI ATOMICE, PE DE O PARTE, ŞI REGATUL UNIT AL MARII BRITANII ŞI IRLANDEI DE NORD, PE DE ALTĂ PARTE

Acte UE

Jurnalul Oficial 444L

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 23 Februarie 2021
Art. 18: Articolul GOODS.17: Instrumente de apărare comercială
1.Părţile îşi afirmă drepturile şi obligaţiile care le revin în temeiul articolului VI din GATT 1994, al Acordului antidumping, al Acordului SMC, al articolului XIX din GATT 1994, al Acordului privind măsurile de salvgardare şi al articolului 5 din Acordul privind agricultura.
2.Capitolul 2 [Reguli de origine] din prezentul titlu nu se aplică anchetelor şi măsurilor antidumping, compensatorii şi de salvgardare.
3.Fiecare parte aplică măsuri antidumping şi compensatorii în conformitate cu cerinţele Acordului antidumping şi ale Acordului SMC şi în conformitate cu un proces echitabil şi transparent.
4.Cu condiţia ca acest lucru să nu întârzie în mod inutil desfăşurarea anchetei, fiecărei părţi interesate de o anchetă privind măsurile antidumping sau măsurile compensatorii1 i se acordă ocazia de a-şi apăra interesele.
1 În sensul prezentului articol, părţile interesate sunt definite în conformitate cu articolul 6 alineatul (11) din Acordul antidumping şi cu articolul 12.9 din Acordul SMC.
5.Autoritatea de anchetă a fiecărei părţi poate, în conformitate cu legislaţia părţii, să analizeze dacă valoarea taxei antidumping care urmează să fie instituită trebuie să fie marja de dumping totală sau o valoare mai scăzută.
6.Autoritatea de anchetă a fiecărei părţi ia în considerare, în conformitate cu legislaţia părţii, informaţiile furnizate pentru a stabili dacă instituirea unei taxe antidumping sau a unei taxe compensatorii nu ar fi în interesul public.
7.Niciuna dintre părţi nu adoptă şi nu menţine în mod simultan, cu privire la aceeaşi marfă:
(a)o măsură în conformitate cu articolul 5 din Acordul privind agricultura şi
(b)o măsură în conformitate cu articolul XIX din GATT 1994 şi Acordul privind măsurile de salvgardare.
8.Titlul I [Soluţionarea litigiilor] din partea a şasea nu se aplică alineatelor (1)-(6) de la prezentul articol.